This site uses cookies in order to function as expected. By continuing, you are agreeing to our cookie policy.
Agree and close

News Sondaj Ecopolis: Aproape 68% dintre parlamentarii români sunt împotriva folosirii cianurilor în minerit

Cea mai mare parte a parlamentarilor români (67,6%) s-au declarat împotriva utilizării cianurilor în mineritul din România, în timp ce aproape 69% dintre aceştia nu susţin proiectul minier de la Roşia Montană, relevă un sondaj realizat de Centrul pentru Politici Durabile - Ecopolis, în parteneriat cu Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta.

Linkul respectiv http://www.agerpres.ro/media/index.php/economic/item/47885.html
Sursă Agerpress
Data de publicare 24/01/2011
Contributor Dorin Pop
Acoperire geografică Romania,
Cuvinte cheie minerit, cianuri

Potrivit cercetării, prezentate vineri într-o conferinţă de presă, 67,6% dintre membrii Parlamentului României susţin transpunerea rezoluţiei europene privind interzicerea completă a tehnologiilor care utilizează cianurile în minerit într-un proiect legislativ local pe parcursul următoarei sesiuni parlamentare.

Din totalul procentajului raportat, partidele din Opoziţie au fost cele mai fervente susţinătoare ale rezoluţiei, după cum urmează: 92,9% (PSD+PC), minorităţi (66,7%), PNL (62,8%), în timp ce PD-L apare cu un rezultat de 51,4%.

Sondajul Ecopolis arată, totodată, faptul că 8,1% dintre cei chestionaţi s-au declarat împotriva rezoluţiei 'anti-cianuri', iar restul fie s-au abţinut să răspundă, fie nu ştiu despre ce este vorba, fie nu au comentat subiectul.

Întrebaţi ce părere au despre proiectul minier de la Roşia Montană, dezvoltat de către compania Roşia Montană Gold Corporation /RMGC/, 49,2% dintre subiecţi şi-au exprimat dezacordul pentru dezvoltarea acestuia, în timp ce 32,4% s-au abţinut, iar 18,4% s-au declarat în favoarea proiectului.

Din punct de vedere al raportului procentual al celor care au răspuns la sondaj pe acest subiect, parlamentarii liberali, social-democraţi şi conservatori se opun în egală măsură proiectului de la Roşia Montană (68,5%), în timp ce democrat-liberalii au fost cei mai rezervaţi parlamentari (24,6% se opun şi 49,7% se abţin).

Cercetarea realizată de Ecopolis evidenţiază şi o serie de paradoxuri. Astfel, aproape o treime dintre parlamentari nu pot sau nu vor să-şi exprime o opinie în ceea ce priveşte proiectul de la Roşia Montană, cei mai mulţi dintre aceştia motivându-şi absenţa unei poziţii clare prin lipsa de informaţii.

Totodată, 67 de parlamentari dintre cei 211 chestionaţi disociază ideea unei legi anti-cianuri de consecinţele în practică ale unei astfel de reglementări, inclusiv respingerea proiectului de exploatare cu cianuri de la Roşia Montană în forma actuală.

În data de 5 mai 2010, Parlamentul European /PE/ a votat cu 488 adeziuni 'pentru', ca membrii Comisiei Europene /CE/ să adopte Rezoluţia Europeană prin care să se interzică definitiv şi complet tehnologiile care utilizează cianurile în minerit în Uniunea Europeană până la finele anului 2011.

În România există o iniţiativă legislativă pentru interzicerea mineritului cu cianuri, propunere a senatorilor Eckstein Kovacs Peter şi Gheorghe Funar, însă aceasta este blocată în Comisia pentru Industrii din data de 23 septembrie 2008.

Sondajele Ecopolis reprezintă o premieră în România, rezultatele prezentate vineri fiind prima iniţiativă de sondare a opiniei membrilor Parlamentului României pe teme de mediu.

Please note that this information has expired.